Simona Popescu – Exuvii

“Exuvii” este un roman autobiografic, axat pe copilăria şi adolescenţa autoarei – o perspectiva “autistă”, o rupere a contatului (psihic) cu lumea înconjurătoare şi trăire intensă a propriei vieţi interioare, o perspetivă oarecum inocentă asupra lumii. Romanul, apărut în 1997, s-a bucurat de o primire foarte bună din partea criticii, devenind un “clasic” al literaturii postmoderne româneşti. “Deoarce cărtile pe care le-am scris se influenţează între ele, iar Exuvii este doar o parte dintr-un puzzle al carui model îl vad doar eu, un «model» pe care l-am avut in faţa ochilor pe la douăzeci şi ceva de ani, cînd am ştiut care sînt obsesiile mele şi de ce trebuie să scriu eu despre ele cît timp o să pot să scriu.” (Simona Popescu)   

“Mama şi tata sunt ultimele fiinţe care ar putea să priceapă ce se întâmplă cu tine. N-ai chef să vorbeşti cu ei. Fratele rău e un ţânc nesuferit care nu ştie decât să se zbenguie toată ziua, să se joace ca descreieratul. Asculţi în neştire Simfonia fantastică a lui Berlioz. Ţii jurnal şi n-ai ce să scrii acolo. ” 

„Eu scriu. Şi scrisul meu este un fel de frică. Nu ştiu de ce, de unde. Şi frica n-are stil. Îi invidiez pe-acei ce-şi spun lor însăşi scriitori şi literaţi, pe-acei care cred că scrisu-i izbăvire, resuscitare şi tot aşa. Dar litteratu – ştiu prea bine – printre alte sensuri legat de sclavi, înseamnă şi „stigmatizat”. Eu ştiu că scrisul nu-i decât păcat mor(t)al. E ca o sinucidere continuă.” 

DE ACELAŞI AUTOR: volume de poezie—Xilofonul şi alte poeme(1990); Pauză de respiraţie(1991);  Juventus (1994); Noapte sau zi (1998)Proză— Exuvii (1997); Eseuri— Volubilis (1998);  Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum (2000); Clava. Critificţiune cu Gellu Naum (2004).“Exuvii” o găsiţi la editura Polirom (www. polirom. ro)