Ileana Pârţachi
Această vară a fost una foarte semnificativă pentru aproape 100 de studenţi din Moldova. Cu toate că o Şcoală de Vară este ceva obişnuit pentru alte ţări, aceasta a fost prima dată când Moldova a văzut o şcoală de Vară organizată în întregime pentru şi de către studenţi. În perioada 23 – 29 Iulie , Alianţa Studenţilor din Moldova , în colaborare cu Uniunea Naţională a Studenţilor din Olanda (LSVb), cu suportul Ministerului Educaţiei şi Tineretului , au organizat în Vadul lui Vodă Prima Tabără Studenţească de Vară, cu moto-ul „Acţionăm împreună, Învăţăm Unii de la Alţii”. Temperaturile de caniculă incendiară făceau răcoarea Nistrului mai ademenitoare decât a fost vreodată ,însă aceasta nu a fost destul de ispititoare ca să fure studenţii din 14 Universităţi de la workshopurile zilnice.Una din temele majore discutate a fost lupta contra corupţiei. Studenţii au participat la o masă rotundă cu reprezentanţi de la Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei – Ghenadie Dalta şi Maria Popescu, şi de la ONG-ul Transparency International – Ianina Spinei şi Efim Obreja. Mai apoi au avut ocazia de a pune la încercare propriile practici pozitive de luptă contra corupţiei, prin role-play şi studii de caz. O adevărată provocare pentru participanţi a fost scrierea propriului scenariu, filmarea şi montarea unor spoturi anti-corupţie. Aceste filmuleţe vor fi difuzate în unele Universităţi din Chişinău, unde Rectorii deja ne-au dat permisiunea de a le rula. Planificarea strategică, resursele organizaţionale şi cum să îţi creezi propria organizaţie studenţească, scrierea granturilor , mobilitatea studenţească şi rolul studenţilor şi organizaţiilor studenţeşti în implementarea cu succes a prevederilor Procesului de la Bologna în Moldova, de asemenea au făcut parte din arealul de interes al Şcolii de Vară.Cireaşa de pe tortul Taberei a fost crearea unei reţele studenţeşti pe 2 niveluri- Universitar şi Naţional. Tema pentru acasă a participanţilor este lucrul asupra 2 proiecte deja schiţate, unul ce ţine de Universitatea unde îşi fac studiile şi altul care va fi un eveniment sau acţiune la nivel Naţional, ce va implica studenţi din toată Republica.
0 răspunsuri Până acum ↓
Nu exista comentarii... inca. Schimba acest lucru, completand formularul de mai jos.